Astăzi la ora 19,00, la Institutul Cultural Român din Lisabona se va desfăşura prima ediţie a Ceremoniei de decernare a titlurilor onorifice „Amicus Romaniae” unor personalităţi care au susţinut în mod real şi constant activitatea acestei instituţii.
Pentru prima dată, ICR Lisabona va răsplăti devotamentul arătat în dezvoltatea relaţiilor culturale luso-române prin înmânarea titlurilor „Amicus Romaniae” unor personalităţi portugheze, franceze, braziliene şi spaniole care fac parte activă din orizontul cultural portughez şi care au avut un rol important în promovarea culturii române, pe parcursul a doi ani de la inaugurarea filialei ICR la Lisabona.
Prin acest act de recunoaştere oficială se doreşte consolidarea relaţiilor deja stabilite şi stimularea iniţiativelor străine în ceea ce priveşte o implicare tot mai susţinută în diseminarea evenimentelor organizate de ICR Lisabona.Cu această ocazie, unul dintre laureaţi, Dr. Álvaro Lobato de Faria, preşedintele Mişcării Artă Contemporană (Movimento Arte Contemporânea), va ţine o scurtă prelegere intitulată „Brâncuşi ou a busca da essencialidade das «coisas»” („Brâncuşi sau esenţa «lucrurilor»”). Va urma prezentarea în premieră în Portugalia a filmului documentar „Brâncuşi – as raízes e os ramos” („Brâncuşi – rădăcinile şi ramurile”), realizat de Alexandre Martins & Nuno Miguel cu sprijinul ICR Lisabona, producţie distinsă cu Premiul pentru cel mai bun documentar de autor la DocumFest 2008, Timişoara şi cu premiul pentru cinema la Festivalul Temps d’Images 2008, Lisabona. Dup film, vor fi decernate titlurile onorifice.
Foto: Álvaro Lobato de Faria
Din dorinţa de a pune bazele unei tradiţii, proiectul decernării premiilor ICRL „Amicus Romaniae” urmează a fi continuat în fiecare an.
ICR Lisabona decerneaza titlurile onorifice «Amicus Romaniae»
de D.S. HotNews.ro
Miercuri, 18 februarie 2009, 20:03 Actualitate Cultură
Prima editie a Ceremoniei de decernare a titlurilor onorifice 'Amicus Romaniae' oferite de Institutul Cultural Roman din Lisabona se va desfasura joi, 19 februarie 2009. Titlurile se acorda unor personalitati care au sustinut in mod real si constant activitatea acestei institutii. Proiectul decernarii premiilor ICRL Amicus Romaniae urmeaza a fi continuat in fiecare an.Pentru prima data ICRL va rasplati devotamentul aratat in dezvoltatea relatiilor culturale luso-romane prin inmanarea titlurilor «Amicus Romaniae» unor personalitati portugheze, franceze, braziliene si spaniole care fac parte activa din orizontul cultural portughez si care au avut un rol important in promovarea culturii romane, pe parcursul a doi ani de la inaugurarea filialei ICR la Lisabona. Potrivit comunicatului ICR Lisabona, prin acest act de recunoastere oficiala se doreste consolidarea relatiilor deja stabilite si stimularea initiativelor straine in ceea ce priveste o implicare tot mai sustinuta in diseminarea evenimentelor organizate de ICRL. Cu aceasta ocazie, unul dintre laureati, Dr. Álvaro Lobato de Faria, Presedintele Miscarii Arta Contemporana /Movimento Arte Contemporanea va tine o scurta prelegere intitulata Brancusi ou a busca da essencialidade das ’coisas’/Brancusi sau esenta ‘lucrurilor’. Va urma prezentarea in premiera in Portugalia a filmului documentar Brancusi – as raízes e os ramos/ Brancusi – radacinile si ramurile, realizat de Alexandre Martins & Nuno Miguel cu sprijinul ICR Lisabona, productie distinsa cu Premiul pentru cel mai bun documentar de autor la DocumFest 2008, Timisoara si cu premiul pentru cinema la Festivalul Temps d’Images 2008, Lisabona.
currentArticleTags = 'titlurile onorifice amicus romaniae,lisabona,institutul cultural roman';
Citeşte mai multe despre titlurile onorifice amicus romaniae • lisabona • institutul cultural roman
Sem comentários:
Enviar um comentário